Ascult picurul ploii in causul inimii,mi'as dori sa imi fie mai usor sa ma recunosc pe mine insami in astfel de momente caracterizate de o mare simplitate interioara.
Momente in care imi intind colturile inimii in toate partile de unde ar putea sa vina fericirea proprie.
Fara sa vreau gandul mi'a adus imaginea aripilor.Aripi solidificate din propriile mele ganduri si simturi;transparente,dar totodata incarcate de voluptatea viselor.N'as vrea ca atunci cand bate vantul,aripile mele sa se indrepte in directia adierii,de aceea le'am spus,aripilor mele sa fie intr'o stransa legatura cu dorintele mele cele mai ascunse pentru a stii incotro sa ma poarte.
Am hotarat ca in timpul calatoriei indepartate sa pastrez mereu ochii inchisi,astfel as putea crede ca sunt intr'o continua ascensiune spre ideal,nu vreau sa vad drumul,vreau ca atunci cand bratele mele vor imbratisa pe deplin euforia,libertatea si fericirea sa nu cunosc drumul de intoarcere.
Mi'ar placea ca aripile sa aiba o culoare anume,de exemplu albastru.Imi da senzatia de infinit,de mister,ma face sa ma gandesc la cer.Tot timpul mi'a fost ciuda ca nu pot sa ating cerul cu podul palmelor sau sa pot sa cuprind in brate un nor.
Daca in zborul meau as trece pe deasupra unui lan de grau,tare mi'ar placea sa ma cufund cu totul in el,sa'i simt freamatul copt si tic-tac-ul inimii.Dar imbratisarea cerului de jos ma ridica deasupra dorintelor mele si deasupra gandului inaripat intr'un loc al seninului si apropiat ca inima mea insetata de zbor.